George RogozPoezie și proză

Umbră de zi

Existența-n sine

-locul Veciei-

La-nceput, Neantul ”Creștea”, reținut, Existența-n sine, Fără conținut, Căci n-avea nici Spațiu, Nici Timp de pierdut. Fără de Cuvinte, Nimic nu spera, Ca să se remarce, Prin doar ce era, Ca un fapt în sine, Ce-n el, doar dura. Dar, în legea firii, Și-n norme de foc, Fără ingerințe, În haotic joc, Se-ascundea Vecia, Într-un tainic Loc. Neștiut de nimeni, Căci nici nu conta, Nu-și punea problema, Că Ea îl ”purta”, Și-n necunoștință, N-avea ce uita. O idee însă, Prindea-n el contur, Într-un Spațiu care, Se-ntindea în jur, Într-o neființă, Cu aspectul pur. Infinitul simplu, La un punct redus, Se umplea de focul Lui, prin El produs, Ignorând că este, De Cuvânt condus. Azi, mă plimb prin Viață, Stând, normal, la rând, Cugetând la multe, Tot normal, doar stând, Dar Locul Veciei, Nu-mi iese din gând…