Fan al ”descurcăreli”

Fără rost, cum faci în viață, Când ceva nu merge bine, Boby se plimba prin curte, Mârâind cuvinte-n sine. -Ce-i cu tine, umbră lungă? Te gândești iar la chiulit? -Cam, cam da, căci tu, stăpâne, Ai ajuns, la os, falit. -Asta ți-e loialitatea Și credința ce-ai jurat? -Sunt pe-acilea, dar suspină, Când m-ndop doar din furat. -Cinstea e-o dovadă rară, De nobil devotament. -Pune-mi-o în cui, la pofte, Ca pe-un alt ”comandament”! -Ia de vezi la el, ”cititul”, Cu morala între dinți! -Asta să ți-o spui tu singur, Când cam uiți de sfinții sfinți. -Vai, mă judecă ”sireacul”, Că ”umblu” ca să ”trăiesc”! -Poftele n-aduc mâncare, În normalul cel firesc. -Le încurci cu mintea-ți creață, Programată pe ciordit. -Ce să fac, am ”educații”; Buni stăpâni v-ați dovedit. -Tu și șleahta ta flămândă, Ce urlați în patru zări. -Altfel cum să ne audă, Cel care percepe dări? -Vrei să spui că, voi, umanii, Încercați să-i ajutați? -Ce să facem, când, de teamă, Dreptul vostru vi-l ratați? -Nu de frică, din respectul Pentru-o ordine stabilă… -Care-a cam ajuns pe drumuri, Și orfană, și debilă. -E esența Libertății Și-a Democrației pure… -Dreptul consfințit, prin lege, Să se-nșele, să se fure? -Sunt principii ”colective”; Omul nu-i un ”singular”… -Deci societatea-i bună, Când e furtul ”popular”? -Le-nțelegi tot vice-versa, Hoț mărunt, de nici doi bani! -V-admirăm ”Descurcăreala”, Căci, ”fidei”, vă suntem fani…