Fără ”Bis!”

În pustiul dintre fapte, Vii umani se rătăcesc. Reci ”porniri”, îmbietoare, Cu plăceri îi amăgesc. Dunele îngălbenite De nisipul scurs din vii, Le-ascund, mișcătoare, Calea Ce există, fără-a ”fi”. Din Lumini se scurge pâcla Nopților, în plină zi., Ca o umbră-nșelătoare, Ce te-nghite, fără-a ști. Pași-n întuneric, urme, Nu lasă pentru urmași. Praful se așterne-n tihnă, Peste cei, în Timp, rămași. Clipele se zbat în ora Ultimului salt spre-abis. Pentru Viață, nu există, Ca la teatru-un simplu: ”Bis!”…