Frumusețea ”simplității”

Liniștea e tulburată doar de-un clipocit stingher; Vântul, obosit de joacă, s-a retras în vre-un ungher.

Lacul, străveziu la față, e-animat de câte-un val; Mic, nerăbdător încearcă, să se urce sus pe mal.

Undele, în du-te-vino, leagănă-un brotac uitat,; În penumbra dimineții, pare mai puțin pătat.

Cocoțat pe-o frunză lată, scoate-un oac, scurt: ”Ce plăcut”… Chiar se bucură, că ”balta”, de o lună-a tot crescut.

Are-acum loc de plimbare, și-ascunzișuri orișicând; Doar c-apare Coco-stârcul, îl mai supără un gând.

Zorii se grăbesc să iasă, stricând pacea caldei nopți. Soarele-și întinde brațul, peste nori răzleți, ”necopți”.

Vineți de mânie-n poale, și cu creștetul de foc, Se gândesc, deștepți din fire, căm mai bine-o iau din loc.

Iritată de lumină, și de-orăcăit, un pic, Briza lacului se scoală: ”Bă, tu ăla, ciocul mic!”…