Gând de pierdut

-parcuri în ”hambar”-

Nu Îți cer, prea multe, Doamne, Oboist, în timp flămând, Dacă-mi lași mintea trudită, Ca să ”piardă”-un singur gând. Nu Ți-l spun, îl știi prea bine; Șterge-l dacă poți, sau ia-l! Undeva, în timp și spațiu, Văd iubiți nepoți, pe -un mal. Vreau să am doar libertatea De a scrie și-a zâmbi, Chiar de-o fac pe ”apucate”, Ca pe-o șansă de-a ”vorbi”. O voi face, nu știu bine, Dcă-n șoaptă, sau răstit, Ori tăcerea-mi va fi reazăm, Până-n ”asfințit-sortit”. Slovele le-aștern cu jale, Căci tot simt durerea lor. Lacrima nu e de vină; Poate un fior de dor. Sufletu-mi sufocă mintea; Rațiunea e tăcută. Mila Ta înfruntă fapte, Într-o liniște pierdută. Nu Te-aud, Te cred, dar șirul De cuvinte-n ”stil barbar”,

Nu-l preschimb, căci, plin de silă, Iar ”văd” parcuri în ”hambar”…