Gu-gu-știuc cu cuc

”Gu-gu-știuc, gu-gu-știuc!”, Mă repet, căci sunt uituc. ”Gu-gu-știuc, gu-gu-știuc!”, Uite cânt, și nu mă duc. Cam așa mă ”sorcovea” O pereche, el, cu ea, Pe la patru dimineața, Când, pe ochi, bântuie ceața. Nu departe, Cucu-n nuc, ”Cucăia” ca un năuc, Căci îi cam plăcea consoarta Ce, cu altul, sfida soarta. Ea-nfoiată, pe o creangă, Se gândea, cum să o șteargă, Undeva, prin sălacii dese, Că-ncepuse… să îi pese, De cel ce-o chema cu dor, Și-o mbia la tainic zbor, Peste văi, peste coline, Cât iubirea i-o mai ține. ”Sub-jugat”, în gura mare, Promitea ca orișicare, Ce-are-un interes ascuns, Cu ariciul dus la tuns. Ea-l credea, naivă poate, Ca femeile, mai toate, Ce se cred vedete fine, Când le zici numai de bine. -Ești frumoasă, ești divină! ”Guguștea” o voce plină, De păcate sugerate, Printre vorbe aruncate, La grămadă, doar s-o ”prinde” O mândrețe, ce și-ar vinde Trupul scump, pe mai nimic… De morală, ce să zic?

Zău, e cam așa-și-așa… Cere el, ce vrea și ea,