Ia-n te du-n normalitate!

Trag de mine-n zori de faptă, Când gândind, și când scriind. Slovele par rătăcite; Nu se ”leagă”, doar privind. O idee, cam precară, De a fi, poate, sau nu, Mă împunge și în suflet, Cu îndemnul: ”Ia-n te du!” Greu e să-mi las bulversată Starea ce mă-ncântă-n draci. Mă domină însă grija, Că m-ajung, din față, raci. Cum să fac, să mă-nțeleagă, Cei din rândul de mai sus, C-obosit, de Stat, degeaba, Vreau nu vreau, ”cu preșu-s dus”. Doar Nebunul mă privește, Biet sărman, puțin de sus, C-are dreptul lui, firește: E-un normal, ”cu pluta dus”.