În vânt de libertate

-noi și ei-

Bate vânt de libertate. Norii se-nghiontesc febrili; Vor pleca în lumea largă, Luând și ”pufii” mai ”fragili”. Nu vor mai avea hotare, Cu restricții: ”Până-aici!”, Cum au țările ”umane”, ”Strânse”-n ele, gen arici. ”La picioare”-n sens de spațiu, Vor avea totul oricând, Și, poate și pentru oameni, Vor vărsa lacrimi, trecând. Liberi, peste orizonturi, Vor pluti, ca un simbol, Și, în sfântă demnitate, Vieți-or da, ploaia, obol. Dreptul vor avea să-aleagă, Nu ca oameni-blestemați, Cum să își urmeze calea, Chiar și-n hoarde-ncolonați. Singuri, când se-ating, se pupă; De-s câțiva, se hârjonesc. Doar când sunt ”mulțimi”, se freacă Cu-n efect, clar, omenesc: Tună, fulgeră și-și varsă Ura, prin potop de guri; Curg șuvoaie tulburate, Chiar de ei, în fond, sunt puri. Fulgerul lovește-n lumea Și așa ”trăsnită” rău. Ca și el, ea își ”aruncă”, Tot ce-i bun, în propriul hău.