Întruna

Zilele, ca iele-n hora Timpului se strâng. Ne-mblânzite, și haine, După om, nu plâng.

Undeva, aici, în bezna Anului cotidian, Printre alții, fără stare, Mă frământ în van. Lunile trec, îmbâcsite De nevolnici ”vreri”, Des impuse, prin ”răstire”, Ca să nu mai ceri. Ca și moartea, libertatea, Singur o ”servești”; Nimenea n-o ia în locu-ți, Tu doar să privești. -Și durerea-mi spune mintea, Ce s-a plictisit, Să tot umble, cu un ăla, Prost și aiurit. Ba mai mult, îmi bate-ntruna Și cu pumni-n cap, Ca să-ncep, să ”dau cu gura”, Nu la pas, la trap. Să nu mai îmi pierd și timpul, Cu rugi în zadar, Ca să mi se-ofere-ntruna, Cioara de pe par.