Ninsori în noi

Timpu-aduce semne, de ninsori, în noi. Dorul își răstoarnă, jalea-n ritm de ploi. Neliniști de-o viață, amprenta și-au pus. Privirea se pierde-n orizont redus. Idei ofilite, par de bun-rămas. În uitat-a milă, piere alt urmaș. Ceru-nchis se zbate, sufocat de rugi. Chipuri încruntate, se ascund sub glugi. Pași se strecoară, ca pe-un ultim drum. Pomii-și văd, triști, soarta, între fier și scrum. Nefirescu-și cântă, vraja, printre noi. Ninge-n prag de ”poartă”; cald va fi apoi. Nemurirea-și pierde, sensu-n foc de trai. Pământul desparte, Iadul scurs, de Rai. Styxul se revarsă; malu-i rupt puțin. Raiul nu coboară; Omul?… Mă abțin.