Noaptea divină

-ironii-oare cu flori-

Noaptea sperie lumina Și, la rândul ei, se teme. Șoaptele-mpânzesc grădina; Salcia uscată geme.

Cerul, fad mai toată ziua, Și-a pus mantia de stele, Licurici ce joacă ”piua”, Galaxii în joc de iele.

Crinii-ncearcă să excite, Cu arome-mbietoare. ”Aburite” că-s iubite, Plâng suave lăcrimioare. Suplă și destrăbălată, Cu un trup gol, prelungit, O lalea îmbujorată, Face striptis, gratuit. Freamătă din dulci petale, Și se-oferă-n viu-potir, Ca femeia, ce-i pe cale, Să suporte-un drag ”martir”. O narciză-ncrezătoare În parfumul ei fatal, Face-o nouă încercare, Cu un soț-vecin ban-all. Mici brăndușe-nfiorate De ce văd în jurul lor, Comentează, sufocate, Și de patimi, și de dor. Răsfățat, fugit din iarnă, Cam trecut, un ghiocel, Chicotește, fără jenă, Cu-n pistil cam măricel. Cu invidia ascunsă, Dar livid și-ngălbenit, Untișoru-n iarba rară, Se foiește-nebunit. Dintr-un măr, o floare, două, Lumea-n cap, discret, și-o iau. Vor și ele-o viață nouă Și, la multe, se dedau. Părul, în mănunchi își ține Cel mai prețios odor: Flori gingașe, albe, fine, Toate pline ochi de dor. Piersicul, lărgit în creangă, Freamătă fără ”istov”. E bârfit că are-o floare Cam zvârlugă, cu mult mov. Din cireș cade o ploaie De petale roz și mici. Rodul pasiunii arde, Și de fruct, ce poți să zici? Prunul, mărunțel la floare, Dar, de știutori ”țu-i-cat”, Mândru e că-i poamă bună, De ”vechime”, nestricat.

Feeria-i mângâiată De o briză-nșelătoare. Câte-o fată răsfățată, Își cam pierde din candoare.

Armonia cea deplină E lătrată de-un ”confuz”: -Asta e noaptea divină? Fără oase? O refuz!…