Orizont pierdut

”Flacăra” și-a spus ”cuvântul”; Câmpul, tot, e-un cimitir. Din culori s-a stins lumina. Ceru-a vrut un alt martir. Din ofrande, fumul urcă Fremătând în aprig vânt. Nu sunt zei să îl primească; Nici măcar un simplu sfânt. Giulgiul cenușiu și-ntinde Poala peste ce-a fost viu. Tatăl nu mai poate plânge; Lacrima-i uscată-n Fiu. Mila Lui, Dreptatea-n lume, Sunt ca orizontul larg. Îl atingi numai odată, Când te-apropii, mult, de ”prag”. Tu îl cauți și el pleacă, Te oprești, și stă, și el. Câmpul-cimitir se-ntinde Spre un ”orizont”, la fel…