Os car

-epigrămele-

Canapeaua disputată, E cea de la sobă. Oscar face legea-n casă, Când mârâie-o vorbă. Ca un sfânt, al câinilor, E spălat pe labe, Zilnic, de-un stăpân, nu Domn, Că-i dă numai boabe. Cu-ndârjire, și iubire, Își latră stăpâna, Nu să-i ceară, ci să fie Scărpinat, cu mâna. Cugetă, profund, că ”șeful” E cam tont și cărpănos: -Îi arăt, dar nu pricepe, Că rod lemnu-n loc de os. Când visează carne macră, Lung se uită la stăpână; La covid îl duce gândul: -Dar dacă n-o fi imună? Greu îi e, cu ei în casă, Că-l trezesc, și-i sunt povară, Da-i e milă, să le ceară, Să doarmă, mereu, afară.

-și răvașe pt. ”stăpân”- Harnic, umblă des prin beci; Face sport, pe scară. El, și țuica, aripi prind; Ea, din sticlă, zboară. ”Gura” sobei, s-o închidă, Bagă lemne-n ciudă, Încercând, ca să usuce, Căldura prea udă. Câmpii să nu-i bată-n iarnă, Căci e cam răcoare, Timpu-și umple, ca și gardul, Bătând la covoare.

-și de bine- Când e zloată-afară, Să nu dai un câine, Cu o țuică fiartă, Mă cheamă pe mine.