Pe drum de soartă

Dacă m-ai iubit vreodată, Tu, Cel Mai Presus de Tot, Iartă-mi azi viața ciuntită Și cere-mi orice, ce pot. Știu c-oferta-i limitată; Multe n-am să-Ți dăruiesc. Bunuri? Ți le dau pe toate. Și acum, și cât trăiesc. Simțămintele frumoase? Mi le-ai dat ca să le dau. Meritul Îți aparține; Laurii, la Tine stau. Pasiunile nocive?… Sunt de-acord… Ți le ofer. Chiar și umbrele de ură, Ia-le Tu, la Tine-n cer. Urmele de aroganță Și mândrie s-au cam șters. Ia ce-a mai rămas, căci, poate, M-or împiedica la mers. Văd, pe Calea ta, povara Răului atârnă greu. Faptele necugetate, Ne-au atras, spre ”jos”, mereu. Știu că Raiul, ca și Iadul, Le-ai făcut ca să ne-ndrepți, Și în scop de țel-Lumină, Și de corectat… sdpre ”drepți”. Eu mă rog la Tine Doamne, Să ne ierți, dacă mai poți. Dacă nu, doar seacă Styxul, Și fă drum, spre foc, la toți. Cei cu inima curată, Vor lua Calea spre Cer, Iar ceilalți, pe drum de soartă, Vor primi baston de fier. Unii l-or toci-n speranța, Revenirii printre ”vii”, Fii Tăi, ce, în Vecie, Azi trăiesc, fără a ști.