Peștera Măgurata

-dincolo de-un ”trai de-o zi”-

Drumul urcă și coboară Ca-ntr-un vals de vânt cântat. Freamătă iuburea-n codru; Brad, de brad, e-mbrățișat. O potecă se desprinde Spre o vale prinsă-n stânci; Șerpuiește-nfiorată, Căci, ades, urcă pe brânci. Grota-naltă se arată, Conturată-n piatra sură; Trupul i se-ascunde-n munte, Protejat de-o neagră gură. Ne rânjește-n dinți de calcar, Ce, pe boltă, se-”ncrețesc”; Stalactite-nebunite, Spre ”iubiri”, se năpustesc. Stalagmite răbdătoare, ”Dragostea” lor o primesc; Ce e drept, cu picătura, Dar, înnebunite, cresc. Din iubirea-ndelungată, Ce, chiar epoci, a durat, S-au născut fiice-coloane, Cu un suflet pur, curat. Orgi finuțe, dantelate, Ca de-o mână de artist, Le-au cântat lieduri în noapte, Chiar și-n vaiet de râu trist. În tipsii, de timp întinse, Și-n pocaluri, prins în zbor, Au gustat ”lichidul vieții”, Cu speranță, și cu dor. Clipele de-”mperechere”, Chiar și între ziduri reci, Au fost începutul șansei, De a se uni pe veci. Pașii tulbură tăcerea; Lacrimi tremură și… ”pic!” Zborul se termină-n simplul ”Poc!”… și-apoi… nimic, nimic. Mai departe, pe-un perete, Viață prind suple picturi; Le privim cu încântare: Un trecut, în mici frânturi. Revedem parcă strămoșii Ce ne-au dat șansa de-a fi. Ne retragem din milenii, Înapoi, în ”trai de-o zi”.