Sau pe-acolo

Obosit sunt Doamne-n cuget, Că suport al lumii muget, Și mă fac că nu-nțeleg, Firul vieții să-l dezleg, Și m-ascund, discret, de haită, Când, prin vise, dau o raită.

Urletului nu-i răspund, Chiar de e acut, profund, Iar la behăieli ciufute, Le arăt pingele rupte, Găuri largi în buzunare, Și răbdare fără stare.

Cât privește croncănitul, Mârâitul, cârâitul, Le accept, chiar de mă dor, Căci fac parte din decor, Și mă-ndeamnă, căci sunt bun, Să m-ofer ”carne de tun”.

Ce-ar mai fi?… A! Încă-s viu, Sau pe-acolo… Nu mai știu.