Sopranei D

-fir de mac pierdut în grâu-

Glasul se înalță-n sala Ce îl ține-nchis, captiv. Freamătul, de încântare, Laudă un dar nativ. Trupul se-arcuiește-n zboruri Spre un Cer nedefinit. Ochii-s vii scântei pe chipul Ce-n vecie-a-ncremenit. Vuietul vocii se stinge; Șoapta-i susur de izvor. Numai sufletu-o percepe Ca un tainic și sfânt dor. În cuvinte mângâiate, Sunete, noi sensuri dau. Valuri de nuanțe calde, Susură, izbesc, sau stau. Uimitoarea răbufnire, Sentimentelor dau frâu, Ca o floare-a vieții noastre, Fir de mac pierdut în grâu. Reflectorul se aprinde Ca incendiu-n lung de lan. Feeria se destramă; Cu iubire plânge-un fan. Că sunt eu, sau e un altul, Nu vei ști, căci nu îl vezi. Calea ta e în ”lumină”, Și în dragoste… de crezi.