Statul și satul nou

”Bob cu bob se face spicul”. Pentru cine? Pentru noi? Ai, fugiți de-aici cu poanta! Noi suntem, la car, doar boi. Grâul bunăstări-n viață Îl culeg doar cei sus-puși, De un ”el”, și-o ”ea, și-o ”masă”, Cert, cu ”preșul vorbei”, ”duși”. Câmpurile sărăcite, Des udate-n lacrimi-râu, Sunt arate cu ”trăirea” Satului ținut în frâu. Haturile-s doar în scripte; Totul e vândut tacit. S-a schimbat și el la față; Are-un chip ars și pocit. Oameni se zbat în lesa Ferm ținută de ”copoi”. Au o șansă ca să scape, Însă-n viața de apoi. Gura lor urlă la Lună, Lung, într-un ”zadar” prelung. Viața lor e prea ”lucrată”, Cu un adevăr cam ciung. De înjură câmpul, viața, Azi, țăranul istovit, E, că buruiana legii, Prea ades le-a năpădit. Satul, câmpurile-și pierde, Da-i rămâne de-un mormânt. Are-n dubla viziune, Viitorul… în pământ…