Sub cer senin

Mici clepsidre sparg tiparul Anului de neguri plin, Și-ntr-un zvâcnet de nădejde, Rugă-nalță-n cer senin. Mii de frunze-ngălbenite; Nu de ură, ci de chin, Se aștern, covor de jale, Tot sub cerul cel senin. Crengi uscate de uitare, Sfârtecate de suspin, Trag de glie-ncrâncenate, Tot sperând, spre cer senin. Rădăcinile se vaită, Îngrozite de-un vecin, Ce-a-ndrăznit și el odată Să iubeasc-un cer senin. Singur, prăbușit sărmanul, De un vânt hain, străin, Se sufocă-n toamna rece, Chiar de e un cer senin. Smulși din viață de o soartă Implacabilă-n destin, Dragi părinți se pierd de fiii Rătăciți… sub cer… senin?…