Timp înțelegător

Pe sub Timpul zbuciumat, Mă strecor agale, Căci am pasu-ngreunat, De prea multă jale. Orele mă știu de mult; Mi-au ”bătut” cam toate. Nu mai stau să le ascult; Sunt cu clipe sparte. Din Clepsidra Vieții, ieri, Scuturată bine, Au căzut, nu multe, jos, Rănite, dar fine. S-au împrăștiat, și-au curs În tenebre sumbre, Așteptând să le urmez, Ca și alte ”Umbre”. Astăzi, Timpul nu-l zoresc, Și nici el, pe mine; Îi e teamă că trăiesc, Doar de azi, pe mâine. Poate are remușcări… Sau doar mi se pare. I-am plătit destule ”dări”… S-aibă milă oare?