Trăind cu pirul

Ascuns după degetul mare, Priveam buruiana crescând; Să merg, să îi fac viața-amară, Ciufut, mă ”bătea”, chiar un gând. L-am pus, mai la coadă, să șadă, Căci, chef nu aveam, de urnit, Dar el, într-o haită cu alții, Să-mi plângă de milă-a pornit. Căci, zdravăn la cap, mai gonisem Acolo, ”intrușii” de rând, Ce, zilnic, o viață amară-mi Făceau, când slăveam Timpul, stând. Și-așa-n așteptarea Veciei, Ca omul în tot credincios, Zâmbeam, când vedeam cum, Trăirea, Se-nvârte în cerc vicios. Nu ai, viu, te zbați în nevoie; Vrei mult, vrei-nu-vrei, mult muncești; Ca ”roade”? Doar praful pe tobă, Cu dreptul deplin, să bocești. Îți dai vlaga slabă-n arendă, Ca-n chinuri, să-mbraci bucurii, Și lași frumusețea ca pradă, Flămândelor ”guri aurii”. Te ”fac” din cuvinte-mbuibate Cu sensuri de ”poți-dacă-vrei”, Și-ți dau, brânci, sau șuturi în spate, Când simți, ”fără cap”, umeri grei. Și-atunci, de ce eu, un nevolnic În lupta puterii pe bani, Să-mi stric bunătatea mentală, Și viața, zgârcită la ani. Accept buruiana, ca șansă A celor ce nu sunt frumoși, Și-n umbra splendorii-acceptate, Sunt oameni ”deschiși”, nu gomoși. Problema e însă ”fragilul”, Ce, ”scump”, îl urmează mereu, Și moare în ”plasa-nchisorii” Țesute de pir, și mi-e greu. Și-n om buruiana tot crește; Pungașii sunt pir-ne-nsemnat: Mai răi sunt scaieții de Țară, Ciulini, prinși de cel resemnat.