Un prunc, la piept, nu ține

-fila vieții-

Privesc lung Cerul aspru, Cu mila Lui uitată, Și parcă revăd viața, Cu morți, prea mulți, ”pătată”. Așa n-e scris destinul: Ca să murim, ne naștem. Doar ”dincolo”-i festinul; Aici, doar foame, ”paștem”. Când sensu-n Timp e numai, În ”jos”, sau ”sus”, cert ”dus”, Mă-ntreb: Ce simte oare, Părintele de Sus? Să-și vadă fii-n șiruri, Pierind, ca la măcel, Și doar să-ntoarcă ”file”… E demn, sau nu, de El? Nu-i pasă de ”Adamul”” Creat, gata crescut? Un prunc, la piept, nu ține… Chiar știe, ce-i ”născut”?