Un ultim sfânt

Prinse-n păcatul de-a fi ispășite, Gânduri frumoase se roagă smerite. Reguli de aur, păstrate-n hrisoave, Șterse-s în grabă, de pofte trândave. Doruri de drumuri, hulite de ”seci”, Fac, din neșanse, locuri de veci. Suflete-nchise în prea-slabe trupuri, Scot, prin simțire, durerile-n snopuri. Fără scăpare, dragostea-n inimi, Arde-n tămâia de crâncene patimi. Lațuri de ”veghe” se strâng pe trăiri; Karma e simbol de false meniri. Umbra de leagăn s-a strâns în tăceri; Viața renegă prezise plăceri. Tremură Cerul în lacrimi de nor; Pasărea-și frânge și cântecu-n zbor. Omul se-”nalță”, prin cruci pe mormânt; Plânge, când moare, și ultimul sfânt.