Viața câmpului

Drumuri lungi, de care, Lăbărțate-n șanțuri, Parca-au prins, cu sila, Câmpurile-n lanțuri. Drumuri deșănțate, Ce în gropi înoată, Se tot întretaie, Sau ”se iau la toartă”. Acum se ajută, Acum se ignoră. Liniștea-o animă O cioară sonoră. Răni de arătură, Cu fier încrustate, Sfârtecă întinsul, Negre, răsfirate. Fierbând de mânie, Aburi el ridică. Nu poate, ca omul, Ceva ca să zică. ”Vine-un timp la toate!”… Viața-i optimistă. Singură-n pustiuri, Plânge ca solistă. O face în ploaie, ”Mocirlită” bine. Pe sus, sfidătoare, Nasul, nu-l mai ține…