Alex

-la doi ani-

De ziua ta, aș vrea copile, Să îți ofer ce îți dorești, Dar ești micuț și nu știi multe, Abia înveți ca să trăiești. Ce simplă-ți pare-acuma lumea. Nimicuri simple te-ncălzesc, Și râzi cu bucuria vieții, La doi părinți ce te iubesc. Dar tu vei crește într-o vară Cât alții într-un an, précis, Și vei vedea, în primăvară, Un colț de rai, din cer deschis. Vei smulge iar laleaua-n floare, Ca să te joci cu ea un pic, Căci nu îți pasă că “se strică”; Dar nu-i nimic, ești încă mic. Vei plescăi-n găleata plină, Și mai “murat” ca un pisoi. Vei râde-n hohote, când apa Te va-mbăia ca pe-un rățoi. Cu grijă, ca să nu rămână, Nimic apoi la locul lui, Îți vei petrece înc-o oră, Și-o vei zbughii spre lac hai-hui. De gura mamei, speriate, Că iar vei face “nu-știu-ce”, Te-oprești, te-ntorci și râzi în hohot, De un “nimic”, de-un “orișice”.

Dac-am putea și noi, în viață, Să fim ca tine, înc-o dat, S-avem drept crez doar bucuria Și dragostea… Ar fi ciudat?…