Alex și marea

-doar Clipa-

Copilul se joacă și râde de val; Un altu-l răstoarnă; mă sperii pe mal. Cu ochii în lacrimi și apă în nas, El țipă-n plăcere; revin și îl las. Cu marea e frate, sau poate chiar fiu. O simte în suflet; prin ea este viu. Nu vede străfunduri; din țărm ea-l atrage. Durerea n-o simte și toate-i sunt drage. Instinctul îi cere, în brațe s-o ia. N-o vede străină; ea-i dă tot ce vrea. Nisipul se scurge din pumnul prea mic. I-l fură haina și-l râzgâie-un pic. O barcă e scoica ce piere îndat. E grea ca și viața; mai vrea înc-o-dat. Cu melcul se-ntrece pe pistă târâș. Și-l bate, cu palma, râzînd, la urcuș. Divină e clipa, cu soare și nori, Cu marea-vecie, cu soare cu zori. Clepsidra de mare și cer aninat, Nisipul de aur, pe veci , ni l-a dat. Trăiește micuțul, azi, viața din plin, Căci simte doar Clipa, din Timpul sublim.