Blestemul

Pe Golgota nemuririi, Pașii Vieți-s mult prea jos. Ochii goi se pierd în ceață, Și doar gândul e pios. Vorbele, că-s vorbe multe, Se sufocă în suspin. Fapta dulce în plăcere, E poveste; soarta-i chin. Crucea minții e povara Ce, mai grea, e an de an. Tot ce facem o ”încarcă”. Sufletul se roagă-n van. Nu putem să rupem struna Ce ne leagă de pământ. O vioară cântă-ntruna… Cântu-i ”slobod”, nu-i de sfânt. Alergăm, printre Trăire, După tot ce nu puem. Pașii obosesc pe Cale… Este Viața un blestem?