Boby și „Pacea bunăstării”

Tolănit în iarbă, Se uita la apă. El dădea din coadă, Eu dădeam la sapă. Cu ochii șăgalnici, Cugeta duios: „E cam dus stăpânul. Nu e nici un os”. Am crezut că-i glumă, Când s-a ridicat Și mi-a pus în brazdă, Chiar un os „prădat”. -Marș de-aicea Boby! N-am chef să mă joc! M-a lătrat cu milă: -Ia-l, că n-o fi foc! Eu mai am ascunse Alte câteva. Nu prea știu pe unde, Dar e altceva. Uită-te la ăsta! L-am săltat aseară. N-a-ndrăznit vecina, Înapoi să-l ceară. Stai și te-odihnește! Te hrănesc și eu! O să-mi dai la iarnă, Când mi-o fi mai greu.

M-am gândit cu groază Ce ar fi în lume, Dacă toți ar face Numai fapte bune. Cred că jumătate Ar muri… de stat… Ce să mai păzească Când n-au de furat? …. Nătăfleți-n voie, Rău striviți de bine, Ar deschide gura… Cade para… Vinee!

-Marș de-aici potaie! Ne înveți la rele! Pacea bunăstării Nu-i de om mișele!