Ceva moare

Vântul s-a trezit și suflă Peste câmpul ars de soare. Liniștea e tulburată De un țipăt; ceva moare. Din ciulinise-aude-un vaiet; Vană rugă către cer. Sus, nu-și bate nimeni capul Cu ”cei mici”, sărmani ce pier. Arșița sufocă vântul, Ce se stinge înspre boare. Spinii fac coroană-n joacă; Nu le pasă, și nu-i doare. Ce-au văzut și ei, și cerul, E un simplu fapt banal. Viața, ca mâncare-i bună; Când nu-i luată de pumnal.