Cinstea și Cuvântul

Oamenii și-au dat Cuvântul Prea de multe ori Și, normal, ce să rămână Pentru sărbători. Azi, de mint, o fac desigur Din ”necesități”, Și ajung, pierduți în lume, Doar ca vietăți. În umani, moralitatea, Scade simțitor, Dar nu-i miră că-i pe ducă; Totu-i muritor. Până-atunci, care pe care, De orice se trag, Când, din groapă, vor să iasă, Sau să urce-un prag. Unii, cățărați la bine, Cam cu grijă stau, Și-n normală rea-credință, Cap, la cap, își dau. Alții, tropăind prin cinste, Căci nu e a lor, Se împleticesc în fapte, Jecmănind de zor. Cei mai mulți, gloata în sine, Se respectă-n chin; Dumnezeu le-a dat Cuvântul Și, de el, se țin.