Dacă Ei

Din dureri se nasc credințe, Ca refugiu-n Timp ”bătut”, De o hoardă-”nsângerată”, Și la minte și la trup. Când nu ai o ”vorbă”-a spune, Să te plângi, să ceri, să vrei, Îți rămâne, vag, speranța În iubirea Celor Trei. Poate sunt pe-aici, să vadă Omul, ce-a ajuns ”de plâns”, Dar și ”plângătorii” care, Lacrimi pentru-o mare-au strâns. Mai rămâne, Ei să creadă, C-au greșit ceva, ”Atunci”, Când i-au dat puterea-n mână Să facă și mâl, din stânci. Dacă fac un pas spre ”Vină”, Greu pentru-orice Creator, Pot gândi, sec: ”Șters și altul!” Și scot omul din decor. Dar mizez pe ”Suferința” Ce, prin rugi, Li s-a ”transmis”, Totodată cu ”Speranța”, Că, va fi, ce-au tot promis…