Dacă... orice
Dacă roata nu s-ar fi inventat, Oare am fi dus-o mai bine, Întrucât, Oamenii, nu și-ar mai fi putut Pune bețe-n ea? Dacă și cazmalele ar fi fost Tot un fel de greble, Am fi mers mai liniștiți, Fără grija de-a cădea în gropile Săpate altora? Dacă gardurile ar fi fost transparente, Sau deloc, ca o urmă zgâriată pe pământ, Cinstea ar fi fost în ”floare”, Fără ca oamenii să-și arunce găinile moarte, În curtea vecinului? Dacă n-ar fi existat capre, Și, desigur, nici ”consorții” lor, Dreptatea ar fi ”trâmbițat”, Fără să mai fie găsiți și acuzați Țapii ispășitori? Dacă pumnul ar fi fost comestibil Și dulce ca acadeaua, ar fi zburdat, În libertate, fără ca unui ”orișicine” Să-i vină cheful, când vrea, să ți-l bage În gură? Dacă ochii ar fi avut genele și sprâncenele țepoase, Ca și coroana lui Isus, când ți-ai fi cerut un drept, Nu ți-ar mai fi fost teamă Că cei mari și tari îți dă Peste ei? Dacă multe altele Ar fi fost cum trebuie, Sau altfel, sau deloc, Oare am duce-o mai bine, Ca oameni, sau animale, Sau pomi, sau flori, Sau orice?…