Păsul

Pe o baltă, rătăcite, Patru gâște păsu-și spun: -Mi-a greșit gâscanul, fato… -Și ziceai că-i cel mai bun… -N-am aflat cu cine, încă, Dar sunt, vezi, pe urma lui., C-am aflat că-ar mai fi una, Nu știu care, să vă spui. -N-o cunoști? Și zici că-i ”poamă”? Îl știam de serios. -Se ascund de lumea toată; Fac ce fac, dar doar prin dos. -Oo! Perversiuni surato. Vai, și fraier îl credeam! -Pricepuși greșit grăsano; La furiș mă refeream. -A! Banala legătură. Umblă mult? Nu stă pe lac? -Ești o ageră vecino! Pleacă când îl ”toc” la cap. -Nu te enerva blondino! Te-nroșiși cam mult la ochi. -Nu suport ipocrizia. Și i-am zis și de deochi. -Chiar mă întrebam deunzi, Că, cu el, ce oare-o fi. -Când și cum? A fost la tine? -A! În treacăt, într-o zi. N-am știut că-ți faci probleme, Că veneam să gâgâim, Să bârfim și noi oleacă, Căci, altfel, de ce trăim. -Ai un suflet, o comoară Și o minte tot la fel. Ține-o îngropată bine! Plec, cu astea, după el.

Pe o baltă, îmbâcsită De prostie și de mâl, Un gâscan, cu trei ”con”-soațe, Se zbătea-n plăceri: ”Fâl-fâl!”…