Tot în tot

Alburiu, ceru-și întinde Mantia peste pămâmt. Păsări îi străpung țesutul; Nu se-aude nici un cânt. Zborul lor, aleatoriu, Și cu-n scop nedefinit, Amintește clar de omul, Des, prin viață, rătăcit. Ca și el, nu lasă urme; Ochi privesc, dar în zadar. Ca mici pete de valoare, Spintecă timpul arar. Din haotica mișcare, Mintea-mi țese curbe-n zbor, Cu-arabescuri de culoare Și-amintiri pudrate-n dor. În tabloul în mișcare, Libertatea prinde sens. Nu-i o pânză ca oricare, Ci un Cer, cu viață, dens. Litere nedefinite, Lungi cuvinte încropesc Și, în fraze nevăzute, De iubire ne vorbesc. Nu le-aude toată lumea; Prea mulți dorm în mintea lor. Somnul, ura le-o veghează Și visează, până mor. Gol la început, neantul Se trezește străbătut De un infinit de drumuri Cu un țel necunoscut. Căci meandrele trăirii, Colțuri n-au, de odihnit Și, în bucle spiralate, Nu au zori, nici asfințit. Nu lumina le-ntrupează; Ziua, noaptea, sunt la fel. Pentru orbul ce azi vede, Totul e un tot, în El…