Uitat în „trăire”

„Cei ce nu au suflet, unde țin iubirea?”

-Ce pot să fac? s-a plâns deunăzi, Un „oareșcine”, nensemnat, din sat. Apoi, a dus paharul plin la gură, Căci de băut vorbea, „uitat”.

„Uitat”, de viața „bună”, prin „noroaie”, „Hrănite” din belșug cu suferință, De nu mai pricepea sărmanul, De cum doar asta-i cu putință.

„Uitat”, ca om și ca ființă, De cei mai mulți, chiar și de „El”, În sensul propriei persoane, Ca jertfă fragedă de miel.

„Uitat”, de „sine”, printre sticle Golite-n transă, în neștire, Convins că asta nu e viață, E mulțumit doar cu „trăire”.