Legi în lanțuri

Într-o zi banală-n care nimenea n-a îndrăznit să rostească vorba care să îndemne la gândit, m-am trezit ca prostu-n baltă, piatra s-o arunc grăbit: -Asta-i! Legi de pus în lanțuri! Și-am tăcut, prea istovit. -Ha, ha, ha! au râs sătenii ce din crâșmă s-au ivit: -Lanțul leagă, nu legi lanțul… Și cu milă m-au privit. Mă gândeam la cel ce-ntruna, cară care ostenit, care n-are de mâncare, da-i uman din cer ivit. -Ce e una, ce e alta? Ce știi tu, abia venit. Iar le-ncurci, ca orișicare, dus cu pluta, aiurit.

I-am lăsat încinși în zale de cuvinte de prostit. Lanțul legilor se pare că-i mai lung… și nesfârșit.