Libertate

Valea a-nverzit și Cucul peste câmp înalță glasul într-un imn de Libertate… Greu cu el să țin eu pasul. Din înalt, o ciocârlie, amintind de Libertate, Înfioară lumea toată… Noi de ea greu avem parte. Rupți din noapte zburdă-n ceruri Fără griji și cam hai-hui, Nori ce cred în Libertate… Eu, ca om, Golgote sui. Vântul, nelipsit prieten, Liber suflă-n voia lui, Răsfirând și păr și fuste… Eu la mintea-i nu mă pui. Lacul piere-n depărtare Într-un ritm de val-cu-val și sclipește viu în soare… Eu mă zbat pe viața-mal. Chiar și Cioara-și face-n grabă Timp să-mi cârâie din zbor: -Ne-nvârtim și noi pe-aicea… Rănile din tălpi mă dor. Pe sub Norii duși de Vânturi, Într-un tril și-un cârâit, Cucul strigă peste Lacuri: -Tu ești Omul cel slăvit!??!