Sisifii

Printre zile, printre nopți, își croiesc cărarea, Ca Sisifi, cărând cu greu, ore-chin să umple zarea. Obosiți, sau resemnați, se opresc la orizont… Par mirați că n-au ajuns și iar pleacă în larg front. Munți înalți de neputință îi străbat în șiruri strânse, De mâhniri și întristări, urcă văi în lacrimi plânse. Nu renunță și tot vor să ajungă nicăieri, Se-opintesc în delăsări și îngroapă ierni și veri. Timpul nu le-ascultă ruga și îi lasă ne-nsemnați, Să se piardă printre fapte, oameni morți de vii, uitați.