Suferință și frumusețe

Ce mult suferi când vezi frumusețea strivită de om în om, când splendoarea naturii și a tovarășului ei, omul, este terfelită în glodul intereselor, de el, pentru el, prin el; nu pentru toți și nu toți, dar prea mult și mulți. Cât de repede s-au și L-au uitat. Cât de repede au coborât din Grădini pe asfalt. Cât de repede iubirea a ajuns indiferență, într-o goană infinită după nimicuri, pentru Nimic; doar amăgiri trecătoare, dureroase pentru esența divină a celui care ar fi trebuit să fie Omul. I-a fost sortit să ducă Viața la apogeu și nu să o distrugă zi de zi, clipă de clipă, atât pe cea prezentă cât și pe cea viitoare, într-o suferință generalizată a frumuseții, care se stinge încet și trist în ochii noștrii închiși, sau orbiți, dar care persistă în sufletele celor care nu L-au uitat pe El și pe Ea, Creația sublimă, Natura cu om.