George RogozPoezie și proză

Ironii amare

Țara... mama

Țara se întinde printre țări străine, dar în ea sunt oameni, mame, ca și tine. Prea devreme foamea, moartea și uitarea, au distrus în viață visul și iubirea.

-Vreau să ne regăsim! strigă un „pierdut”. Dembitatea unde-i? murmură un altul. Vrem Credința că nu trăim și nu murim… inutil. Și Libertatea deplină, neâncătușată de neputință. Și Speranța… Și mâncare, murmură un copil, rătăcit pe străzile tuturor posibilităților. Și părinți… îngăimă un micuț. Și o mamă!? plânse el incredul.