George RogozPoezie și proză

Ironii amare

Ultimul vers

Versul refuză să țină Ritmul cu sufletul gol. Plânge-n cuvinte stinghere… Păsări căzute din stol. Versul se frânge în rima Ruptă din inimă-n dar. Cântă-n idei nu prea clare… Cioburi de dor ce tresar. Versul se-ntinde ca pata Albă pe harta de vieți. Râde-n neantul simțirii… Îndemn ca să-l uiți și să-l ierți. Versul se pierde-n decorul Plin de-ngropate năluci. Cere în van ajutorul… Simple reflexe pe cruci. Versul se stinge-n lumina Stoarsă din file-n zadar. Lacrimi de slove-și pierd sensul… Palide flăcări din jar. Versul refuză… se-ntinde… Versul se pierde… se frânge… Versul tot plânge… când râde… Versul se stinge… în sânge.