Un sărman cinstit

Zău, a fost odată, ca și niciodată, un sărman cinstit, prin nimic vestit. Lumii el în față îi spunea că-i hoață și o necăjea, pentru că-l durea. -Minți! striga nebunul către mulți, nu unul. Se-nrudea cu toții; hoții și netoții și-i iubea grămadă, chiar ieșiți la pradă. Fără vină poate s-a zbătut în noapte până mai spre ziuă, „bătând apa-n piuă”. A murit sărmanul și-a rămas țăranul simplu și cinstit; unul… negreșit…