Vecinele

Două gâște îngâmfate, îndopate bine, s-au oprit la mine-n poartă: -Ce mai faci Vecine? Că „nu bine” să le spun, n-am făcut nimic, că le doare undeva, că de foame pic. -Bine! le-am răspuns atunci. De pe azi pe mâine. Da poftiți de îmbucați ce-a rămas din pâine! -Nu-nu-nu! și Ga-ga-ga! au răspuns în silă. -Am halit noi „mai ceva”… Mă priveau cu milă. -Un pahar de „ce-am pe-aici” vă dau cu plăcere. -Știi tu, apa ne stă-n gât… S-a lăsat tăcere. -Poate vreți doar să intrați. Umbră am destulă. -Și cum vrei să ne bronzăm? mi-a răspuns fudulă. -O plimbare, pân-la lac… Și… hai-hui pe maluri… M-au privit întrebător: -Dar ai iaht pe valuri? Am răspuns că încă nu… Nu pe lumea asta. -Noi atuncea te… uităm… Și mi-au trântit poarta. -„Te lăsăm” tu soro. Nu fii prost crescută. -Lasă că finețuri el nu pricepe-o iotă. -Chiar așa! E-un prăpădit! Muncitor în soare! -La-la-la! Ga-ga-ga! -Chiar în cot ne doare.