Vorbe nescrise

Pământul, înghițit de lacrimi, își strigă durerea. În viața stridentă, se stinge tăcerea. Pierdută în neguri de uri ne-mpăcate, Iubirea se pierde în patimi turbate. Copilul se naște ca om și proscris, În lumea nebună, coșmarul nu-i vis.

-Te du! îmi șoptește Speranța-ntristată. -Trăiește și mori și mai naște-te-odată!

Străine meleaguri, cu oameni străini, E azi ce avem și-n noi și-n vecini. Răbdarea își seacă izvorul de zile, Iar vorbe nescrise, se-neacă în file.